Odessa

Fotografii din Odessa anului 1988. Ucraina am vizitat-o prin 1990, împreună cu bunica mea, cu ajutorul agenției de turism din Oradea, Lucon călătorind cu autocarul. Îmi amintesc că drumurile prin Ucraina erau "plombate", deoarece călătoria cu autocarul ne producea oboseală și disconfort acesta trepidînd foarte des, dar în vremurile acelea nici în România drumurile nu erau grozave. Pe terenurile agricole se vedeau din loc în loc tractoare de mari dimensiuni. Am fost pe aproape de țară, în regiunea micilor orașele Beregovo, Muckacevo, Ujgorod, călătorind și prin Ungaria. Când am ajuns în Beregovo cred, am luat-o hai-hui prin orășel, uitându-mă prin vitrinele magazinelor. Eu aveam vreo 13 ani și îmi doream să îmi cumpăr din Ucraina mașinute de fier de mici dimensiuni "matchbox", dar nu cunoșteam nici limba română bine, darămite limba vorbită pe acolo. Pe autobuz m-am împrietenit cu un băiat mai mare care mi-a spus că este la liceul Gojdu, unde urma să fiu elev și eu, că va merge în Germania să muncească într-o pizzerie spunându-mi și câte mărci va câștiga pe oră. Banii pe care i-am cheltuit în Ucraina erau ruble bancnotele, iar subdiviziunile acestora se numeau copeici.
Bunica a reușit să îi obțină vânzînd ceea ce adusesem din România, adică gumă de mestecat din import ungurească, pe care eu am cumpărat-o, informîndu-mă în prealabil, ce marfă are trecere sau se poate vinde în Ucraina. La revenirea în România, pe teritoriul Ucrainei o persoană dintr-un grup de turiști care stătea la picnic mi-a oferit un binoclu pentru un singur ochi spunându-mi cadou în engleză, dar eu nu l-am luat. Eu abia după ce m-am depărtat de grupul respectiv, după ce m-am urcat în autobuz, unde mă aștepta bunică-mea mi-am dat seama de semnificația cuvântului rostit în engleză.


  • Odessa
  • Anul 1794. Arhitectul De Voland întocmește planul general al orașului Odessa, fosta cetate turcească Hadji-Bei, cucerită de ruși în 1789. Planul are o structură rectangulară.

Odessa

Odessa

Odessa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu